Calling all writers

Bine ați venit și bine v-am găsit. Iată scopul acestei postări: miercurea viitoare avem, după cum probabil știți, din nou cenaclu. Am dori ca aceasta să fie o nouă sesiune de lectură, dar nu prea s-a mai încumetat nimeni în ultima vreme!

Așadar, dacă doriți să citiți lucrări proprii sau știți pe cineva în această situație, vă rog să îmi spuneți fie printr-un comentariu la postare (recomandat), fie mie personal la școală/pe Facebook/pe Mess.

De asemenea, dacă are cineva vreo propunere de temă de dezbatere, cu mare plăcere o ascultăm.

Spor înainte!

Sueta de primavara

Primăvară, vorba vine, dar încercăm să aducem căldura ei nițel mai aproape în următoarea ședință.

Așadar, miercuri, 2 martie 2011, ora 12:30, ne strângem din nou în bibliotecă pentru a vorbi despre traduceri. Cum afectează ele lectura unui text? Cum facem distincția între o traducere bună și una mai puțin reușită? În ce măsură opera este atât a scriitorului, cât și a traducătorului? La aceste întrebări și la altele pe aceeași temă vom încerca să răspundem împreună. Sunteți invitați și chiar rugați să veniți cu exemple: fragmente din orice operă ce vi se pare semnificativă, atât în limba ei originală, cât și într-o traducere notabilă.

Totodată acordăm premiile concursului Litact, că tot le-am amânat până acum. Așadar, în măsura în care puteți ajunge, nu lipsiți!

Vă așteptăm!

La semestru nou, obiceiuri noi

Bine ați revenit pe blogul cenaclului „La Șuetă”! Începând cu ședința de mâine avem o schimbare, sper eu oportună pentru mulți dintre obișnuiți și mai ales pentru cei cărora vineri le era greu să ajungă. De acum și până la proba contrarie, ne vedem din două în două săptămâni, dar miercuri.

Până una-alta, vă așteptăm mâine, 16 februarie 2011, ora 12:30, pentru a discuta împreună textele înscrise la concursul de pe blogul Litact (acum defunct, odihnească-se în pace). Concursul s-a încheiat și câștigătorul a fost anunțat, dar nu strică să le revedem și să explicăm decizia juriului, acolo unde este cazul.

În timpul rămas, vom asculta opera literară recentă a lui Șerban Mihalache.

See you there!

We are back!

Mii de scuze pentru amanarea de saptamana trecuta, vinerea aceasta o sa incercam sa compensam cumva :) Facem aceasta prezentandu-ne in fata onoratului auditoriu cu lecturi inedite, asternute pe hartie de Ilinca Papari si umilul dumneavoastra servitor, aici de fata, Remmy. Asteptam entuziasm, critici, comentarii si sugestii!

Pentru toate acestea, ne intalnim vineri, 12 noiembrie 2010, ora 12:30, in biblioteca, precum ne e obiceiul.

Va asteptam in numar cat mai mare!

Poetii vechi si noi

Iata ca, pana la finele lui octombrie, mai avem timp sa ne intalnim o data in cadrul iubitului nostru cenaclu, pentru o sueta si o sesiune de lectura de poeme. Va multumim ca la prima editie a anului ati fost prezenti in numar atat de mare si in special pentru faptul ca ati fost receptivi, interesati si comunicativi (curaj in continuare!). Speram ca lucrurile sa mearga in continuare in aceeasi directie, si, vorba ceea, "cand o fi mai rau sa fie ca acum" :)

Vinerea aceasta, mai precis pe 22 octombrie, orele 12:30, ne intalnim in acelasi loc, la biblioteca, pentru a-i asculta pe colegii nostri, fie nou-veniti, fie veterani: este vorba despre Amelia Cernat, Serban Mihalache si Radu Nitescu.

Cat despre mine, imi cer de pe acum mii de scuze pentru faptul ca nu voi putea ajunge, dar vesnica raceala de sfarsit de toamna ma tine aici, in fata laptop-ului, de unde va transmit felicitari si mult succes (recitatorilor) si cenaclu placut (auditorilor). I shall be thinking of you :P

Mai citim?

...Aceasta este intrebarea la care vrem sa raspundem, alaturi de multe altele legate de aceasta tema, la prima sedinta din acest an scolar.\


Dupa cum se observa din sondajul din stanga, poporul a decis (la o diferenta mica de voturi, ce-i drept) ca cenaclul sa dureze doua ore. Prin urmare, de acum si cat va functiona varianta asta, ne intalnim pentru discutii mai lungi si - speram - mai roditoare ca pana acum.

Asadar, va asteptam vineri, 8 octombrie 2010, orele 12:30-14:30, in biblioteca CNSS, sa ne (re)cunoastem la o vorba.

Nu lipsiti...de la cenaclu! Absentele se motiveaza.

An nou, idei noi!

Dragi cenaclisti,

Iata ca ne pregatim sa revenim in forta in anul scolar 2010/2011, ultimul an al nostru, al conducerii actuale, dar categoric nu al cenaclului. Cu alte cuvinte: veniti sa ne vedeti si sa ne ascultati acum, cat inca nu suntem imprastiati in cele patru zari :)

Cel mai probabil, intalnirile noastre bilunare vor avea loc vineri, ora 12:30-13:30 sau...surpriza! orele 12:30-14:30.

Cu alte cuvinte, tinand cont si de dorinta doamnei profesoare Irina Georgescu, care va coordona cenaclul anul acesta, alaturi de domnul profesor Adrian Costache, ne gandim sa prelungim sedintele la doua ore. Bine inteles, fiecare poate veni sau pleca (aproximativ) oricand: poate sta o ora sau doua, poate veni in prima sau a doua jumatate. In orice caz, am vrea sa stim parerea voastra in legatura cu aceasta propunere.

Sondajul se afla pe stanga. La vot inainte!

Cristina - Proza

Vis 10 sau Muzica contemporana

Era o camera alba, complet goala cu exceptia a doua scaune. Eu si tu, alter ego-ul meu. In spatele nostru o singura fereastra incadrand un anotimp imprecizabil. Imprecizabila clipa, imi aruncasem toate ceasurile. Pe fundal Chopin, "Poloneza in B minor, nr 5".
- "Dupa ce cant Chopin, ma simt ca si cand as fi plans pentru pacate nicicand savarsite si as fi jelit tragedii pe care nu le-am trait niciodata", spune Oscar Wilde. Ei bine, ce zici?
Stateai de ceva timp tacut, examanind preocupat bucata de Timp pe care am eliminat-o intr-un acces de tuse. Fara sa iti dezlipesti ochii de la ea, ma intrebi:
-Despre Chopin?
-Despre Chopin, despre Timp.
-Da, el este cu adevarat tragic.
-Chopin sau Timpul?
-Chopin, Timpul. Si ai fost la doctor spui?
-Da, am fost. Doctorul nu a parut impresionat, mi-a spus ca nu e specializarea lui, el se ocupa cu alte boli; ca as putea sa ma adresez si altui medic, dar el crede ca sufar din prea mult Timp. In acelasi timp, poate fi vorba de o simpla raceala.
-Ce ti-a recomandat?
-Aspirina, desigur. Si poate odihna.
-Atat?
-Atat.
-Poate ca intr-adevar suferi din prea mult Timp.
-M-am gandit si eu. Dar este un gand ce ma infioara: Timpul sau un germene al lui si-a gasit salas in mine, crescand lent, ramificandu-se, raspandindu-se asemenea unei otravi, inmultindu-se asemenea unei bacterii. Pana cand? A gasit cineva leacul impotriva Timpului?
-Sa lupti impotriva a ceva ce nu exista, si totusi tin palpabilitatea, concretul intre degete.
-Asta face Timpul concret?
-Poate tu faci Timpul concret.
-Ma tem, uneori, cred ca in loc de inima am un ceas: este un tic-tac continuu in pieptul meu.
-"Sunt nebun dupa ceasuri, caci ele sunt nebune."
-Si poate ca in loc de oase am limbi de ceas si poate ca in loc de sange, am secunde. Secundele fluide. Ochii mei-cadrane de ceasuri. A fi sau a trece?
Mor atat de des, cu fiecare fericire, tristete, cu fiecare om pe care nu il voi mai intalni vreodata, cu fiecare iubire, ura, singuratate. Si mi-e atat de teama de Moarte (ai vazut, totusi, cat de singur este pianul lui Chopin?).
-Desigur, trecem zi de zi. Tragedia si miracolul nostru in acelasi timp este capacitatea noastra de a suferi morti succesive. Fericirile noastre, Viata, toate experientele noastre sunt brutale, sacadate...ca un ticait de ceas.
In aer pluteste ticaitul ceasurilor ce nu au existat vreodata, ceasurile din mine.
-Timp in mine. Crezi ca am fost vreodata si altfel? Acum vocea-mi pare chiar mai falsa, sufletu-mi pare chiar mai dezacordat.
-Poate, daca te-ai fi nascut altcandva, ai fi fost altfel. Acum e prea tarziu, sau prea devreme inca.
-Nu-i asa ca nu putem sa infruntam Timpul? Suntem prea afundati in el.
-Chopin a putut...inca mai plangi din cauza pacatelor nesavarsite, inca mai tremuri in fata tragediilor netraite.
-Plang inca, tremur inca. Ah,da-mi pianul sau si ajuta-ma sa scot timpul din mine. El nu e doar in mintea mea, el e in sufletul meu. Sufletele nu pot, nu trebuie sa moara.
-Nu-ti pot da pianul, nu imi apartine. Dar tu poti sa canti fals iar eu voi lovi corzile sufletului tau dezacordat.
-Si atunci?
-Atunci, va fi muzica contemporana, vom fi muzica contemporana. Nu stiu despre suflete, dar muzica, ea nu moare.
-Sa cantam deci pana cand bucata de Timp va disparea, pana ce noi vom disparea, pana ce vom ramane corzi si note haotice. Doar asa mai putem fi.
Chopin tace. El traieste. El e tragic.
Mai stii "Bucata din Timp"? Noi am scris-o. Crezi ca vom trai si noi?

Cenaclu in cenaclu

Iată că, după o pauză cam lungă pentru care ne cerem scuze, revenim cu discuțiile și lecturile „La Șuetă” vinerea aceasta, când ne reunim din nou în bibliotecă pentru a le asculta pe Ana Cojocaru și Laura Răceanu. În măsura în care puteți, nu lipsiți, pentru că avem ceva foarte important de discutat!

Este vorba despre faptul că membrii cenaclului nostru au fost invitați, în data de 27 aprilie 2010, de la ora 17:00, la Muzeul Literaturii Române pentru a participa la cenaclul de proză organizat de instituție. Partea cea mai interesantă este aceea că am fost rugați să venim cu 3-4 lucrări pe care să le citim. De aceea, trebuie să stabilim împreună cine sunt „norocoșii” care își vor prezenta creațiile.

Prin urmare, veniți cu mic, cu mare, pe data de 16 aprilie, ora 12:30, la bibliotecă.

In toiul primaverii insorite, cand natura se trezeste la viata...

...vă invităm la o ședință de cenaclu cu o temă deosebită: clișeul. Vorbim despre clișeu îndeosebi în literatură, dar nici celelalte arte nu vor fi ocolite!

Cum ajunge o expresie sau un element artistic la stadiul de clișeu? Cum îl evităm? Cum îl transformăm? La aceste întrebări vom încerca să răspundem împreună, alături de invitatul nostru, domnul Constantin Stan de la Uniunea Scriitorilor.

Vă așteptăm vineri, 5 martie 2010, ora 12:30, la bibliotecă.

"Simbioza" de Bogdan Raileanu

Eu si Gandurile mele
Ne intelegem bine,
Avem aceleasi idei,
Dorinte, aspiratii,
Parca am fi unul si acelasi.
Ce-i drept, insa,
Ca ma simt un pic inferior lor,
Le sunt subordonat.
Fac ceea ce-mi dicteaza:
Scriu ce vor ele,
Mananc, beau cand vor ele,
Iubesc cum vor ele,
Traiesc si judec cum vor ele.
Dar eu le apreciez
Si de aceea sunt tolerant,
Le accept dominatia.
Ma bucur cand avem dreptate,
Le iert cand gresim
Pentru ca am gresit impreuna,
Invatam si capatam experienta impreuna,
Aplicam ceea ce am invatat impreuna,
Ne intristam impreuna,
Radem, glumim impreuna,
Ne intelegem bine.
Avem aceleasi idei,
Dorinte, aspiratii,
Parca am fi unul si acelasi.

"Sec" de Bogdan Raileanu

Inca un apus de soare
Viu colorat si inaltator
Se sfarsi prematur.
Si iar veni noaptea
Cu ale ei pahare nesfarsite de vin
Miros de tutun.
Oboseala,
Impungeri ale inimii,
Durere in plamani.
Iar veni noaptea cu ale ei scancete
Si amintiri dintr-o viata trecuta
Inca un apus de soare
Se sfarsi prematur,
Sec.
Vin sec,
Vorbe seci.
Si amintiri dintr-o viata seaca.
Inot intr-o mare de ganduri
Bruscate din cand in cand
De furtuna cu al ei vant,
Tunet, fulger, prapad.
Puzzle,
Ganduri rastalmacite, seci.
Apus de soare sec,
Vin sec,
Vorbe seci,
Ganduri seci.
Vocea interioara imi vorbeste
Ma indeamna sa ma gandesc la rasarit.
Rasarit, zi, apus, noapte.
Apus de soare sec,
Vin sec,
Vorbe seci,
Ganduri seci.
Pana ceata imi acopera ochii,
Vinul devine apa,
Fumul devine aer
Si nu mai stiu ce-i sec si ce-i plin.
Pahar plin,
Scrumiera plina
Minte plina de ganduri seci,
Apus de soare sec,
Vin sec,
Vorbe seci.
Foaie de hartie irosita,
Transpiratie,
Creatie,
Iluzie,
Descarcare
Inghitire in sec,
Obsesie pentru sec,
Apus de soare sec,
Etcetera…

Sedinta de semestru nou!

Stimati colegi,

Acum ca (ne-)am revenit dupa vacanta, reluam si sedintele cenaclului. In prima intalnire din semestru, care se va desfasura, dupa obicei, la biblioteca de la ora 12:30, avem lume cunoscuta cu lecturi proaspete: citesc Bogdan Raileanu si subsemnata Roxana Bobirnac.

Va asteptam vineri, 12 februarie. Sa nu lipsiti, pentru ca facem noi "liste de asteptare" cu cititorii doritori sa isi faca operele cunoscute si stiu ca vreti sa prindeti un loc fruntas ;)

Lansare!

Nu ne-am mai auzit de multă vreme, stimații mei colegi (cel puțin pe blog), așa că vă urez cu această ocazie LA MULȚI ANI, și un an nou plin de împliniri. Să citiți mult și să ne spuneți și nouă ce cărți v-au plăcut.


Următoarea noastră întâlnire este mai specială. Avem două motive serioase de a nu lipsi:

1. Radu Nițescu își lansează volumul de poezii, Garderoba cu cobre. Veniți să vedeți, să ascultați, să puneți întrebări și să criticați. Merită!
2. Îl vom avea alături de noi pe scriitorul George Arion, care ne va spune la rândul său câteva cuvinte.


Vă așteptăm!! Ca de obicei, vineri, ora 12:30, la bibliotecă.

Remmy - Poezie

Dragoste arhitecturală

Într-o vreme
Facultatea de Litere iubea Şcoala de Arhitectură.
De sute de ani se priveau languros printre obloane
pe jumătate coborâte
de sute de ani îşi şopteau
vorbe de piatră şi var.
Erau atât de aproape
dar ştiau
că niciodată nu şi-or putea întinde
îndeajuns arcadele sculptate
cât să se poată atinge.


Apoi a fost cutremurul.
(Vreo zece mii de morţi, aşa a spus la ştiri.)
Şi atunci
cu imensă bucurie se aruncară una spre alta,
cu imens strigăt de agonie îşi contopiră cărămizile.
Coloanele de marmură scrâşniră sub îmbrăţişarea
pridvorului brâncovenesc.
Iar apoi,
când în sfârşit
vuietul cumplit a încetat
şi nu s-a mai auzit nimic,
îşi îngropară dragostea în sânge cald
şi ascultară liniştea.

Radu - Poezie

Dumnezeu, de ce eşti rău cu mine?

Anaïs a aflat anul trecut că nu există Moş Crăciun
că oamenii sunt laşi
şi că are cancer

de atunci locuieşte în salonul cinci al treilea pat
chiar lângă fereastră / pe acolo vede enciclopedia vieţii
şi nu înţelege de ce Editura tipăreşte cărţi aşa subţiri ca a ei

totuşi citeşte, citeşte întruna

sângele lui Anaïs e o pastă vie un noroi animal
de celule care se hrănesc cu secunde
aşa i se scurge timpul

Anaïs speră să apuce să zboare cu patul pe fereastră
să respire aer cât pentru încă două pagini să mai mănânce odată nesănătos
dacă ar putea ar da o sută de doctori pe un iubit căruia să-i scrie altceva în afară de

“Dumnezeu, de ce eşti rău cu mine?”
Anaïs

Ziua X- Lexus

Viata mea a inceput in ziua in care am darimat prima caramida. E impropiu spus ca m-am nascut in acel moment pe care il pot nota „Ziua X” a existentei mele, insa ramane un punct de reper. In „Ziua X” m-am simtit acasa si nu pentru ca nu mai avusesem un loc concret in care sa adun acte, haine si alte necesitati care definesc o persoana in deplinatatea ei sociala, ci pentru ca incepeam sa contruiesc ceva. Totusi, mi s-a parut absurd, cum, pentru a cladi ceva nou este imposibil sa nu distrugi ceva vechi. O evolutie presupune suprimarea, daca nu chiar eliminarea unor factori „depasiti”. Tind sa cred ca asa se desfasoara, concomitent, doua procese esentiale: imbatranirea si cresterea. Nu stiu care este limita dintre acestea doua, insa momentul in care eu mi-am lasat prima amprenta pe ceva si am distrus un alt lucru pe care il facusera altii inaintea mea ramane „Ziua X”.
Era pentru mine imposibil sa imi insusesc o casa, o camera, un apartament la care nu cotizazem vreodata decat cu umplerea lui fizica. „Acasa” pentru mine fusese si „Dacia” cu care mersesem in anii ’90 la mare, si masina sport in care eram plimbata acum, dar si oricare alta camera de hotel in care dormisem vreodata. Desi, legal vorbind, eram bine impamantata in orasul natal, casa mea era cu mine. Asadar, momentul in care am pus mana pe ciocan si am lovit in peretele care s-a crapat in fata mea, clipa in care am injurat pentru ca mi s-a rupt prima unghie din cauza muncii, faza de neuitat in care, cu muschii mainilor, nelucrate, am aruncat sacul de moloz au reprezentat un inceput. Uluitor, cand am gasit o ancora pentru visele mele, am ajuns sa inteleg o serie de lucruri care zaceau confuze de multa vreme in mintea, dar mai ales in inima mea. In primul rand, m-am inteles pe mine.
Am stiut ce aveam sa imi explic si mai ales ce sa ii explic lui, o iubire adolescentina, consumata din parti, in secvente de intensitati mai mari sau mai mici. Daca i-as fi facut un grafic, eu, o rationala declarata, nu stiu daca matematica ar fi permis o functie atat de sinuoasa, franta in puncte bine plasate, la intervale neregulate. Asadar, ma puteam uita in ochii lui si sa-i reprosez calma ca imi daduse totul si in acelasi timp nimic. Poate de aceea nu vroiam nimic inapoi si totusi il absorbeam de orice amintire ramasa sau fragment de sentiment vag. Nu-l mai vedeam pe el ca o prelungire a ceea ce eu reprezentam pentru Univers, nu-l mai vedeam ca pe un suflet pereche. Nu-l mai vroiam a vedea nici ca om, pentru ca nu reusisem sa il urc pe un piedestal suficient de inalt pentru a-i uita statutul de mascul. Ca sa fie om, trebuia sa ii anulez sexul si sa ii percep fiinta. Dar inca nu eram in stare sa fac asta. E ciudat cum am simtit ruperea brusca de un „noi” visat, idealizat pana si de mintea mea. Nu-l urisem nicio clipa, pentru ca nu sunt construita sa degaj acest sentiment daca il pot numi asa, ci trecusem de la o iubire neconditionata direct la indiferenta.
....................................................................................
Asadar, important era ca mi se revelase faptul unic ca „nu il mai iubesc”. Sau cel putin asa imi placea sa numesc acea senzatie de eliberare. E usor sa negi ceva sau pe cineva care nu e prezent fizic. E normal ca prin virtutea lipsei sale, nu are niciun avocat care sa pledeze pentru cauza pe care o reprezinta. Evidenta raspunsului atunci cand conversatia este imaginata ajuta la un singur lucru: sa te minti mai bine. Pana la urma, atunci cand vorbim cu propia minte este imposibil sa nu ne dam raspunsurile pe care le asteptam. Dorim sa ne rupem de ceva? Argumentam si ne contrazicem pana cand reusim, cel putin la nivel al logisticii ca e cazul sa ne oprim:
<<“Fericirea dureaza… cat timp ai fost fericita cu el?“
O clipa, doua, da-l in masa de timp. Am fost. Nu asta conteaza.
“Nu. Viata nu dureaza o clipa.“
Dar cat dureaza o clipa?
“Unde s-a dus realista? Daca tu ajungi asa, de mine ce o sa se aleaga?“
E frumos Cismigiul pe vremea asta.
“Mda… sigur. Tu imi spui mie? E mereu frumos.“
Mi-a promis ca ma duce cu barca. Dar nu a putut ajunge.
“De cate ori l-ai refuzat tu pe el?“
O data… sau de doua ori…
“Da… exact. Dar el? De cate ori? De cate ori nu ti-a promis ca veti fi?“
Am gresit si eu.
“Doar tu? Si demnitatea ta? Bucatica aia de mandrie din tine?“
Ce conteaza cand iubesti?
“Nu vezi ca iti face rau?”
Ma face sa ma simt bine.
“E ultima oara cand vreau sa mai aud de el. I-a ajuns un an. Iar te iluzionezi?“
Dar… m-a luat de mana.
“Si altul te-ar fi putut lua. Intelege, tocmai pentru ca e pentru tine nu va fi niciodata al tau.“
Te contrazici.
“Tu esti cea contradictorie. Vorbesti cu tine insati si nici macar nu te asculti.“
Dar parca era bine cand iubeam.
“Nu. Era bine cand te iubea cineva inapoi.“
Dar ma iubeste.
“Atunci nu te iubeste la fel. Iesi din starea asta. N-ai nevoie de lei in jurul tau. Ti-ai contruit suficiente ziduri.”
Camasa lui miroase asa de frumos. Ma face sa ma simt in siguranta.
“Ai ajuns sa depinzi de un baiat? Ce s-a intamplat cu tine?“
E mai usor asa. Sa lasi pe cineva sa aiba grija de tine.
“Credeam ca ti-ai dat seama pana acum ca pentru tine nu va exista varianta usoara. Nu o meriti. Esti prea puternica.“
Nu-i corect. Pe mine de ce nu ma poate salva nimeni?
“Pentru ca nu ai nevoie.“
Bine. Si iubirea?
“O sa te descurci.“>>

Sfarsit de toamna...

...ce anunţă o nouă şedinţă. Tot specială (iată că cenaclul nostru este cu adevărat deosebit! Numai în şedinţe extraordinare o ţinem). De data aceasta, elementul de noutate va fi reprezentat de locaţia în care ne vom desfăşura.

De această dată, vom "migra" din bibliotecă spre un loc la fel de potrivit pentru artistul din noi, la sala 210, cabinetul de arte plastice. Aşadar, nu uitaţi! Ne vedem vineri, 27 noiembrie, ora 12:30, la etajul doi, sala din capătul coridorului, pentru a le asculta pe colegele noastre Alexandra Anghel şi Cristina Manta.


Vă aşteptăm!

Atentie! Sedinta extraordinara

Stimaţi cenaclişti,

Mulţumim mult de voturi! Deşi sondajul încă nu s-a terminat, rămâne stabilit, în principiu, că ne vom vedea vineri, de la ora 12:30.

Cu toate acestea, săptămâna aceasta ne vom întâlni ceva mai devreme. Vă invităm să participaţi alături de noi la o şedinţă extraordinară a cenaclului, pentru că îl vom avea alături de noi pe Alex-Mihai Păun, student al Facultăţii de Filosofie şi căştigător al bursei "Alexandru Paleologu", care ne va citi din "Chipurile aurorei". Presimt ceva interesant :)


Vă aşteptăm luni, 16 noiembrie, de la ora 12:00, la bibliotecă!


IMPORTANT: Rugam frumos ca fiecare dintre voi care doreste sa vina, sa ceara permisiune de a lipsi la profesorii cu care au atunci ore (11:30-12:30 si 12:30-13:30).

Haideti La Sueta!

Iată că, după atâta amar de vreme, blogul cenaclului literar al CNSS îşi recapătă drepturile. Îi mulţumim lui Teddy pentru că ni l-a încredinţat, participanţilor la cele două ediţii de anul acesta pentru o atmosferă atât de plăcută, domnului Costache pentru faptul că ne onorează cu prezenţa şi ne ghidează...Şi, acestea fiind zise, să ne apucăm de treabă!

În primul rând, să facem cunoştinţă (din nou, dacă e nevoie), cu conducerea, ca să ştim "pe cine stresăm":

Ana - 11 I. Le mouton, participant fidel la cenaclu de la început, actualmente co-preşedinte.
Remmy - 11G. Cealaltă jumătate a preşedinţiei, obsedata de Cărtărescu.
Şerban - 11A. Responsabilul cu departmentul de marketing, datorită popularităţii printre boboci mai ales.
Radu - 11A. Fermecând în continuare domnişoarele...


Acum că ne-am lămurit în această privinţă, câteva detalii care merită ştiute: anul acesta am botezat oficial blogul, şi îi mulţumim domnului poet Radu pentru sugestie: Cenaclul "La Şuetă". Aici este, deci, locul unde venim să discutăm liber, să ne citim creaţiile, să primim sugestii şi încurajări şi să ne exersăm talentul de critici. Din când în când, sperăm să mai avem parte de invitaţi speciali şi evenimente deosebite, pentru care avem nevoie şi de ajutorul vostru! :) Păreri şi sugestii sunt întotdeauna binevenite.


Acestea fiind zise, vă aşteptăm cu mare drag la viitoarele întâlniri, dintre care prima va fi Luni, 9 noiembrie 2009, ora 12.30, bine înţeles, la biblotecă. Avem un anunţ important de făcut şi lecturi interesante de ascultat, aşa că nu lipsiţi!